Un asistent virtual este o persoană care oferă suport administrativ, operațional sau creativ de la distanță. De obicei, asistenții virtuali lucrează ca freelanceri sau prin intermediul unor platforme specializate.
Mădălina are 23 de ani de experiență, dintre care 9 ani a fost șef serviciu financiar-contabil și 7 ani șef birou de resurse umane. Ea este familiarizată cu realizarea ofertelor, pregătirea contractelor, emiterea facturilor, desfășurarea interviurilor, efectuarea achizițiilor și multe alte activități esențiale pentru un business.
Recent, Mădălina a preluat sarcina de a filtra 300 de aplicanți de pe Ejobs și de a programa interviuri online. Experiența a fost atât de pozitivă încât m-am întrebat de ce nu am lucrat până acum cu un asistent virtual.
Ca mulți alți antreprenori, credeam că aș pierde la fel de mult timp explicând cuiva ce să facă, cât aș pierde dacă aș face eu însumi acel task. În plus, eram convins că singura modalitate de a lucra cu un asistent este să angajez pe cineva full-time, cu contract de muncă.
La Lisnic Academy și Lisnic Barbershops ne-am permis să angajăm pe acest rol, dar pentru noul meu start-up, nu aveam bugetul pentru un salariu și impozitele aferente. În plus, nu aș fi fost mulțumit cu cineva fără experiență.
Așa că am testat o nouă formulă de lucru: asistența virtuală. Un asistent virtual competent poate aduce mai multă valoare la un cost de 3-4 ori mai mic decât o persoană fără experiență, angajată full-time. Experiența de 23 de ani a Mădălinei o ajută să comunice clar, să-și organizeze timpul eficient și să-și realizeze rapid sarcinile.
Colaborarea pe bază de PFA îmi oferă flexibilitate în privința programului, volumului de muncă și a rezilierii. Un contract de muncă vine cu obligații care ar limita serios această flexibilitate.
În prezent, nu mai există nicio sarcină pe care să nu o pot delega unui colaborator remote. Mai ales din acest an, când eFactura a forțat trecerea la semnătura digitală, asistența virtuală a devenit o soluție subapreciată de către antreprenori. Aceasta îți permite să scapi de task-urile administrative fără costul unui angajat full-time, câștigând timp pentru lucrurile cu adevărat importante: strategie și dezvoltare.
La început, explicarea unui task poate dura aproape la fel de mult ca realizarea lui. Dar, pe măsură ce timpul trece, delegarea devine tot mai ușoară și câștigi tot mai mult timp pentru tine.
Dacă vrei să afli mai multe despre cum poți delega eficient și să vezi dacă un asistent virtual este potrivit pentru afacerea ta, programează o întâlnire gratuită de 30 de minute.
Fă tranziția de la managerul suprasolicitat la antreprenorul eficient care își dedică timpul creșterii afacerii!